# curs intensiv de formare pentru cei aflați la începutul carierei în management

Despre Curs First Time Manager
Obiective
Cursul vizează antrenarea competențelor de antreprenor și de lider, necesare pentru adaptarea strategiei companiei la mediul competitiv în care funcționează și pe cele de manager, pentru satisfacerea și loializarea clienților, cu efect asupra creșterii profitului și cotei de piață.
Public-ţintă
Cursul vine în sprijinul noilor manageri, team-lideri, supervizori sau coordonatori, al celor care au fost promovați de curând pe poziția de manager, ajutându-i să conștientizeze diferența dintre rolul de contributor individual și cel de manager și să deprindă rapid tehnici și aptitudini cu ajutorul cărora vor deveni curând mai performanți.
Autorizare
Cursul este autorizat CAFFPA* (înlocuieşte ANC) , este recunoscut la nivel european, oferind, pe lângă diploma recunoscută de Ministerul Muncii şi Justiției Sociale şi de Ministerul Educaţiei Naționale, și tot setul de competențe profesionale (certificat EUROPASS).
Autorizare CAFFPA* – COMISIA DE AUTORIZARE A FURNIZORILOR DE FORMARE PROFESIONALĂ A ADULŢILOR A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, sub egida Ministerului Muncii şi Justiției Sociale şi a Ministerului Educaţiei Naționale.

Competențe recunoscute la nivel european
Dezvoltare personală continuă;
Coordonarea echipei de îmbunătăţire a proceselor;
Organizarea locului de muncă;
Identificarea fluxului de valoare şi a factorilor de impact asupra performanţelor proceselor;
Stabilirea sistemului de indicatori pentru îmbunătăţirea performanţelor proceselor;
Determinarea planului de îmbunătăţire a proceselor;
Dezvoltarea sistemului de management vizual al proceselor;
Auto-evaluarea nivelului de performanţă a proceselor;
Luarea deciziilor de aplicare a soluţiilor de îmbunătăţire.
Formular informaţii suplimentare
Pentru orice informaţii suplimentare referitoare la curs sau înscriere telefonică, un consultant Euro Best Team vă stă oricând la dispoziţie! Tot ce trebuie să faceţi este să completaţi formularul de mai jos şi veţi fi contactat în cel mai scurt timp!
Obiectivele de formare
-
Deprinderea de noi competențe în Leadership, Strategie, Management Operațional, Managementul costurilor, Management financiar, Marketing, Managementul Vânzărilor, Producție, Logistică, Managementul Resurselor Umane.
-
Dezvoltarea abilităților de manager, de utilizator eficace al surselor de informații relevante din cadrul companiei, de proiectant eficient al proceselor și operațiunilor, atât la nivel departamental, cât și organizațional, de identificare a oportunităților, de bun negociator în afaceri.
Optimizarea relațiilor cu clienții prin stăpânirea unei comunicări eficiente și cu angajații din subordine prin tehnici precum: motivare și meritocrație.
Familiarizarea și însușirea de concepte, termeni, instrumente, tehnici și strategii în vederea dezvoltării unui model de business eficient.
Orientarea către soluții, Managementul timpului.
Descriere detaliată Curs First Time Manager

Formatul și durata cursului
Cele 5 zile de curs îmbină teoria cu practica. Programul este structurat în baza a 5 metode de training diferite: expunere de concepte 30%, ice breakers, jocuri de rol, studii de caz, lucrul în echipe și individual, discuții facilitate, învățarea prin experimentare. Metodele de training vor fi alternate, pentru a crea un mediu divers și interactiv de aplicare a noțiunilor parcurse, în crescendo. Programul îmbină cu succes partea teoretică cu cea practică, în care participanții se vor implica direct în conducerea unei afaceri prin activități online, simulatoare de business, prezentări, exerciții, aplicatii software, sesiuni individuale de consiliere.

Beneficii / Ce vei învăța și ce vei exersa?
• Cum să generezi rezultate imediate;
• Cum să iei cele mai bune decizii;
• Cum să eviți probleme ce stau de obicei în calea celor care preiau pentru prima oară roluri de management;
• Cum să obții rezultate de la cei care nu s-au obișnuit cu faptul că acum ești „seful”;
• Cum să planifici eficient și să obții încrederea și susținerea superiorului tău;
• Cum să îți crești vizibilitatea și să câștigi respectul demn de noua ta poziție.
Detalii desfășurare curs
Perioadă desfăşurare
Perioada urmează a fi stabilită
Interval orar
17:30-21:30
4 ore/zilnic, timp de 5 zile
Durată curs
5 zile
Sală de curs virtuală
Teorie, Practică, Examen
ONLINE
Certificare
Certificare CAFFPA (înlocuiește ANC)
Set complet de compenţe profesionale
Nivel studii
Studii superioare
Pentru persoanele cu studii în străinătate, este obligatorie echivalarea diplomelor în România
Status curs
Cursul se susține, va începe în curând!
Desfăşurare
ONLINE
Platforma ZOOM
Preţul cursului
850 Lei pentru înscrieri timpurii
1200 Lei preț întreg
Instruire teoretică și practică, materiale de curs, evaluare, certificare.
Nu se percep sume suplimentare pentru examen sau eliberare certificat.
Modalităţi de plată
Ordin de plată
Online, cu cardul, în formularul de înscriere
Cash/card la sediul nostru
POSIBILITATE PLATĂ ÎN RATE!
Autorizare: CAFFPA (înlocuiește ANC)

Cursul se va finaliza cu o sesiune de evaluare în vederea certificării de către CAFFPA (înlocuiește ANC) – COMISIA DE AUTORIZARE A FURNIZORILOR DE FORMARE PROFESIONALĂ A ADULŢILOR A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Vor fi evaluate cunoștințele teoretice și practice, pendru dobândirea întregului set de competențe profesionale. Competențele se vor regăsi pe suplimentul descriptiv care va însoți certificatul recunoscut de Ministerul Muncii şi Justiției Sociale şi de Ministerul Educaţiei Naționale și acreditat de CAFFPA.
IMPORTANT: Euro Best Team este unul dintre puținii furnizori de pe piață care este acreditat pentru eliberarea întregului set de competențe profesionale ale standardului ocupațional: Manager îmbunătăţire procese, COD COR 241946.
Acte necesare înscrierii la curs
- 1. CI: copie
- 2. Diplomă studii superioare, finalizate cu examen de licență: copie
- 3. Certificat de căsătorie: copie
- 4. Certificat de naștere: copie
Certificare Curs First Time Manager

Certificat de absolvire

Supliment Europass la Certificatul Profesional
Alte cursuri care te-ar putea interesa:
Curs Achiziții Publice
Ofertanți
Curs Achiziții Publice Funcționari Publici
Curs Expert
Achiziții Publice
Curs Manager
Resurse Umane
Curs Inspector
Resurse Umane
Curs Project Manager
Abordarea PMI®
Curs Manager Proiect
Fonduri Europene
Curs Expert Accesare
Fonduri Europene
Curs
Evaluator Proiecte
Formular informaţii suplimentare
Pentru orice informaţii suplimentare referitoare la curs sau înscriere telefonică, un consultant Euro Best Team vă stă oricând la dispoziţie! Tot ce trebuie să faceţi este să completaţi formularul de mai jos şi veţi fi contactat în cel mai scurt timp!