Euro Best Team - Traininguri Personalizate si Cursuri Acreditate
shutterstock_598238444

CURSURI FUNCȚIONARI PUBLICI
- Octombrie 2021-Martie 2022 -

Dedicate angajaților din administrația publică locală și aleșilor locali/ județeni pentru dezvoltarea capacității de atragere a fondurilor europene și de implementare a proiectelor cu finanțare europeană.

Locații: Băile Govora, Băile Herculane, Sinaia, Băile Tușnad, Sovata

Experții noștri au lucrat efectiv la scrierea și implementarea de proiecte cu fonduri europene, iar experiența lor din activitatea zilnică reprezintă cel mai bun profesor. Pentru că, după 14 ani de experiență și 11 proiecte europene implementate, noi, la EURO BEST TEAM, alături de alți practicieni în domeniu, știm deja că practica implementării proiectelor este mult diferită de teorii. Întotdeauna apar situații neprevăzute, fie de resurse umane, fie de resurse financiare sau materiale, pe care orice manager de proiect trebuie sa le gestioneze pe loc, luând cele mai eficiente decizii.

La cursurile noastre scriem împreună cererile de finanțare și simulăm procedurile de implementare, utilizând tipizatele și documentele de referință actualizate, puse la dispoziție de autorități.

Echipa noastră vă pune la dispoziție 45 de traineri dinamici, cu o vastă experiență în domeniile în care activăm ca formator încă din anul 2007: scriere și implementare proiecte europene, achiziții publice, resurse umane, relații publice și comunicare, formare de formatori, management, dezvoltarea afacerilor, antreprenoriat.

Oferta noastră a fost gândită pentru a sprijini implementatorii de proiecte, oferind expertiză atât din partea EURO BEST TEAM, cât și schimburi de bune practici cu reprezentanți ai unor instituții și organizații care au implementat deja proiecte europene.

În acest sens, am selectat locații pentru organizarea cursurilor unde participanții noștri pot discuta direct cu echipe din implementarea proiectelor, dar pot vedea și rezultatele finale ale proiectelor implementate.

De exemplu, știați că Hotelul Palace din Govora si parcul din apropiere sunt reabilitate prin proiecte cu finanțare europeană?

Sau modernizarea străzilor și amenajarea spațiului de agrement multifuncțional în jurul Cinema Doina, din stațiunea Sovata?

Sau amenajarea grădinii publice ”Parcul Știrbei” și dotarea ambulatoriului Spitalului Orășenesc din Sinaia?

În continuare, vă invităm să consultați oferta noastră și să ne contactați pentru alte detalii și înscrierea la cursurile dorite.

Ofertă cursuri formare profesională

Înscrie-te! Locurile sunt limitate și se ocupă în ordinea înscrierii

Prevederile noilor regulamente europene 2021-2027. Analiză comparativă cu regulamentele în vigoare pentru perioada 2014-2020

Hotel Palace 4* BĂILE GOVORA
  • 17-24 OCTOMBRIE 2021

Elaborarea dosarului cererii de rambursare/ cererii de plată

Hotel Palace 4* BĂILE GOVORA
  • 17-24 OCTOMBRIE 2021

Achiziții publice și aplicarea OUG 66/2011 – elaborarea
documentațiilor și verificarea procedurilor de achiziție în
contractele pentru implementarea proiectelor europene pentru beneficiari publici

Grand Hotel Minerva Resort Spa 3* BĂILE HERCULANE
  • 24 -31 OCTOMBRIE 2021

Norme privind eligibilitatea cheltuielilor în proiectele europene.
Categorii de costuri


Grand Hotel Minerva Resort Spa 3* BĂILE HERCULANE
  • 24 -31 OCTOMBRIE 2021

Dezvoltarea competențelor manageriale și a capacității de
coordonare a activităților de resurse umane în administrația publică

Hotel International 4* Sinaia
  • 31 OCTOMBRIE-7 NOIEMBRIE 2021

Analiza cost-beneficiu (ACB) pentru proiecte majore

Hotel International 4* Sinaia
  • 31 OCTOMBRIE-7 NOIEMBRIE 2021

Monitorizarea și verificarea implementării proiectelor
cu finanțare europeană

Hotel International 4* Sinaia
  • 7-14 NOIEMBRIE 2021

Cadrul legislativ și instituțional al instrumentelor financiare. Managementul financiar al instrumentelor financiare

Hotel International 4* Sinaia
  • 7-14 NOIEMBRIE 2021

Dezvoltarea competențelor manageriale și a capacității
de coordonare a activităților de resurse umane
în administrația publică

Grand Hotel Minerva Resort Spa 3* BĂILE HERCULANE
  • 14-21 NOIEMBRIE 2021

Cadrul legislativ și instituțional al instrumentelor financiare. Managementul financiar al instrumentelor financiare

Grand Hotel Minerva Resort Spa 3* BĂILE HERCULANE
  • 14-21 NOIEMBRIE 2021

Management de proiect

Hotel O3zone 4* BĂILE TUȘNAD
  • 21-28 NOIEMBRIE 2021

Studiul de fezabilitate (HG 28/2008), inclusiv pentru
proiecte complexe (mixul dintre DALI si SF)

Hotel O3zone 4* BĂILE TUȘNAD
  • 21-28 NOIEMBRIE 2021

Planificarea strategică a activităților specifice
administrației publice care implementează proiecte europene

Hotel Continental Forum 4* SIBIU
  • 28 NOIEMBRIE-5 DECEMBRIE 2021

Management eficient în administrație publică – management organizațional, managementul schimbării, managementul conflictelor

Hotel Continental Forum 4* SIBIU
  • 28 NOIEMBRIE-5 DECEMBRIE 2021

Elaborarea dosarului cererii de rambursare/ cererii de plată

Hotel Continental Forum 4* SIBIU
  • 5-12 DECEMBRIE 2021

Monitorizarea și verificarea implementării proiectelor
cu finanțare europeană

Hotel Continental Forum 4* SIBIU
  • 5-12 DECEMBRIE 2021

Norme privind eligibilitatea cheltuielilor în proiectele europene. Categorii de costuri

Hotel O3zone 4* BĂILE TUȘNAD
  • 12-19 DECEMBRIE 2021

Cadrul legislativ și instituțional al instrumentelor financiare. Managementul financiar al instrumentelor financiare

Hotel O3zone 4* BĂILE TUȘNAD
  • 12-19 DECEMBRIE 2021

Evaluarea riscului de fraudă și măsuri antifraudă

Hotel Ursina Ensana Health Spa 3* SOVATA
  • 16-23 IANUARIE 2022

Comunicare publică. Responsabilitățile beneficiarilor de fonduri europene în ceea ce privește transparența și comunicarea

Hotel Ursina Ensana Health Spa 3* SOVATA
  • 16-23 IANUARIE 2022

Management eficient in administrație publică – management organizațional, managementul schimbării, managementul conflictelor


Hotel O3zone 4* BĂILE TUȘNAD
  • 23-30 IANUARIE 2022

Achiziții publice și aplicarea OUG 66/2011 – elaborarea
documentațiilor și verificarea procedurilor de achiziție în
contractele pentru implementarea proiectelor europene pentru beneficiari publici

Hotel O3zone 4* BĂILE TUȘNAD
  • 23-30 IANUARIE 2022

Prevederile noilor regulamente europene 2021-2027. Analiză comparativă cu regulamentele în vigoare pentru perioada 2014-2020

Hotel Sinaia 4* SINAIA
  • 30 IANUARIE-6 FEBRUARIE 2022

Analiza cost-beneficiu (ACB) pentru proiecte majore

Hotel Sinaia 4* SINAIA
  • 30 IANUARIE-6 FEBRUARIE 2022

Management de proiect

Hotel Ursina Ensana Health Spa 3* SOVATA
  • 6 -13 FEBRUARIE 2022

Aplicarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal

Hotel Ursina Ensana Health Spa 3* SOVATA
  • 6 -13 FEBRUARIE 2022

Programul National de Dezvoltare Locală – obiective de investiții, subprograme, beneficiari eligibili, finanțare

Hotel Palace 4* BĂILE GOVORA
  • 13-20 FEBRUARIE 2022

Elaborarea dosarului cererii de rambursare/ cererii de plată

Hotel Palace 4* BĂILE GOVORA
  • 13-20 FEBRUARIE 2022

Planificarea strategică a activităților specifice
administrației publice care implementează proiecte europene

Hotel Sinaia 4* SINAIA
  • 20-27 FEBRUARIE 2022

Studiul de fezabilitate (HG 28/2008), inclusiv pentru
proiecte complexe (mixul dintre DALI si SF)

Hotel Sinaia 4* SINAIA
  • 20-27 FEBRUARIE 2022

Achiziții publice și aplicarea OUG 66/2011 – elaborarea
documentațiilor și verificarea procedurilor de achiziție
în contractele pentru implementarea proiectelor europene
pentru beneficiari publici

Grand Hotel Minerva Resort Spa 3* BĂILE HERCULANE
  • 27 FEBRUARIE-6 MARTIE 2022

Programul Național de Dezvoltare Locală – obiective de investiții, subprograme, beneficiari eligibili, finanțare


Grand Hotel Minerva Resort Spa 3* BĂILE HERCULANE
  • 27 FEBRUARIE-6 MARTIE 2022

Comunicare publică. Responsabilitățile beneficiarilor de fonduri europene în ceea ce privește transparența și comunicarea

Hotel Sinaia 4* SINAIA
  • 6-13 MARTIE 2022

Management de proiect

Hotel Sinaia 4* SINAIA
  • 6-13 MARTIE 2022

Norme privind eligibilitatea cheltuielilor în proiectele europene. Categorii de costuri

Grand Hotel Minerva Resort Spa 3* BĂILE HERCULANE
  • 13-20 MARTIE 2022

Prevederile noilor regulamente europene 2021-2027. Analiză comparativă cu regulamentele în vigoare pentru perioada 2014-2020

Grand Hotel Minerva Resort Spa 3* BĂILE HERCULANE
  • 13-20 MARTIE 2022

Analiza cost-beneficiu (ACB) pentru proiecte majore

Hotel O3zone 4* BĂILE TUȘNAD
  • 20-27 MARTIE 2022

Programul Național de Dezvoltare Locală – obiective de investiții, subprograme, beneficiari eligibili, finanțare

Hotel O3zone 4* BĂILE TUȘNAD
  • 20-27 MARTIE 2022

Evaluarea riscului de fraudă și măsuri antifraudă

Hotel Ursina Ensana Health Spa 3* SOVATA
  • 27 MARTIE-3 APRILIE 2022

Aplicarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal

Hotel Ursina Ensana Health Spa 3* SOVATA
  • 27 MARTIE-3 APRILIE 2022

ATESTAREA FORMĂRII

La finalizarea cursurilor, participanții vor primi o diplomă de participare eliberată de Euro Best Team sau de Autoritatea Națională de Certificare (ANC), conform prevederilor OG nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, respectiv a HG nr. 1006/2008 pentru aprobarea normelor privind formarea profesională a funcționarilor publici și a OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.

Formular informaţii suplimentare

Pentru orice informaţii suplimentare referitoare la curs sau înscriere telefonică, un consultant Euro Best Team vă stă oricând la dispoziţie! Tot ce trebuie să faceţi este să completaţi formularul de mai jos şi veţi fi contactat în cel mai scurt timp!

    0756.056.480

    administratie.publica@eurobestteam.ro

    Persoană de contact:

    Alina Badea