Trainer
◊ A instruit peste 4000 de cursanți în management de proiect, accesare fonduri europene, politici europene;
◊ Susține cursuri și workshop-uri pentru scriere cereri de finanțare;
◊ Instruiește, în mod curent, personal din administrația publică în probleme de gestionare a fondurilor europene;
◊ Cadru universitar de peste 10 ani;
◊ Elena Pavel este economist și jurist, este absolventă a Academiei de Studii Economice și a Facultății de Drept, a unui Master în Geopolitică și Relații Internaționale și a unui curs postuniversitar în domeniul securității și bunei guvernări;
◊ Este doctor în domeniul economiei și afacerilor internaționale al Academiei de Studii Economice din București;
◊ A participat la numeroase cursuri de perfecționare, atât în țară, cât și în străinătate și susține prelegeri la conferințe naționale și internaționale pe teme de dezvoltare economică și accesare de fonduri europene;
◊ Elena Pavel este trainer autorizat în Management de proiect, iar în cadrul Euro Best Team susține cursul Manager de Proiect – Fonduri Europene din anul 2007.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.