# 5 zile pregătire intensivă
# aplicaţii practice

Despre Curs Mini Executive MBA
Obiective
Programul are ca obiectiv deprinderea de noi competențe în administrarea unei afaceri și actualizarea competențelor existente, tinând cont de mediul competitiv în creștere, de noua tehnologie, dar și de evoluția societății, tot mai avizată și selectivă în privința produselor și serviciilor.
MBA-ul reprezintă un antrenament intensiv, orientat spre aplicații practice, de simulare a unui business aflat în dezvoltare și într-o acerbă competiție pe piața de profil.
Public-ţintă
Programul Mini MBA se adresează managerilor de la toate nivelurile de management dintr-o companie, atât celor din companii medii sau mici, cât și proprietarilor de companii din diverse industrii.
Autorizare
Cursul este autorizat CAFFPA* (înlocuieşte ANC) , este recunoscut la nivel european, oferind, pe lângă diploma recunoscută de Ministerul Muncii şi Justiției Sociale şi de Ministerul Educaţiei Naționale, și tot setul de competențe profesionale (certificat EUROPASS).
Pregătire Intensivă
♦ 5 zile pregătire intensivă
Un cadru teoretic bazat pe concepte fundamentale regăsite în practicile curente ale celor mai mari companii din lume, precum și abordări practice, concentrate pe punctele-cheie ale afacerii (Leadership, Marketing, Vânzări, Producție, Logistică, Resurse Umane) asigură echilibrul între teoria esențială și practica intensivă, contribuind astfel la îmbunătățirea carierei participanților pentru a deveni manageri de top, eficienți, orientați spre dezvoltare și inovare.
Aplicaţii practice
Activitățile practice sunt gândite pentru a fi realizate în echipă, iar trainerii cursului pun accent pe consultanța individuală pentru aplicarea conceptelor de lucru și pentru atingerea rezultatelor definite încă de la inceputul programului de formare.
Lectori experimentaţi
Cursul Mini Executive MBA este susținut de consultanți și traineri cu o solidă experiență în business.
Autorizare CAFFPA* – COMISIA DE AUTORIZARE A FURNIZORILOR DE FORMARE PROFESIONALĂ A ADULŢILOR A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, sub egida Ministerului Muncii şi Justiției Sociale şi a Ministerului Educaţiei Naționale.

Competențe recunoscute la nivel european
Dezvoltare personală continuă;
Coordonarea echipei de îmbunătăţire a proceselor;
Organizarea locului de muncă;
Identificarea fluxului de valoare şi a factorilor de impact asupra performanţelor proceselor;
Stabilirea sistemului de indicatori pentru îmbunătăţirea performanţelor proceselor;
Determinarea planului de îmbunătăţire a proceselor;
Dezvoltarea sistemului de management vizual al proceselor;
Auto-evaluarea nivelului de performanţă a proceselor;
Luarea deciziilor de aplicare a soluţiilor de îmbunătăţire.
Formular informaţii suplimentare
Pentru orice informaţii suplimentare referitoare la curs sau înscriere telefonică, un consultant Euro Best Team vă stă oricând la dispoziţie! Tot ce trebuie să faceţi este să completaţi formularul de mai jos şi veţi fi contactat în cel mai scurt timp!
Obiectivele de formare
Dezvoltarea sau deprinderea abilităților strategice, de planificare și de execuție la nivel divizional sau funcțional, prin folosirea instrumentelor de management modern, adecvat noilor cerințe;
Conștientizarea impactului deciziei de management pe diferite paliere de activitate în cadrul companiei;
Înțelegerea modului de gestionare și de valorificare a diferitelor personalități și stiluri lucrative în atingerea unor obiective strategice;
Cunoașterea celor mai relevante studii de caz în aplicarea strategiilor de management și integrarea lor în companie, într-un mod pragmatic și încrezător;
Dobândirea unei viziuni strategice, globale, necesare identificării și înțelegerii trendurilor și oportunităților pe care lumea de astăzi le oferă.
Detalii desfășurare curs
Perioadă desfăşurare
Va fi anunțată în curând
EXAMEN: data va fi anunțată în curând
Interval orar
17:00 – 21:00
Durată curs
5 zile
Sală de curs virtuală
Teorie, Practică, Examen
ONLINE
Certificare
Certificare CAFFPA (înlocuiește ANC)
Set complet de compenţe profesionale
Nivel studii
Studii superioare
Pentru persoanele cu studii în străinătate, este obligatorie echivalarea diplomelor în România
Status curs
Cursul se susține, va începe în curând!
Desfăşurare
ONLINE
Platforma ZOOM
Preţul cursului
1400 lei pentru înscrieri timpurii
1800 Lei preț întreg
Instruire teoretică și practică, materiale de curs, evaluare, certificare.
Nu se percep sume suplimentare pentru examen sau eliberare certificat.
Modalităţi de plată
Ordin de plată
Online, cu cardul, în formularul de înscriere
Cash/card la sediul nostru
POSIBILITATE PLATĂ ÎN RATE!
Top Managerul și High Level Management Team
Într-o lume aflată în continuă schimbare, Top Managementul reprezintă palierul decizional cu cea mai mare responsabilitate din cadrul unei companii.
Acesta își asuma transformarea liniilor directoare și strategice trasate de boardul companiei, în scopuri obiective și proiectează viziunea strategică în proiecte și activități.
Se focusează pe avantajele competitive și identifică linii strategice potrivite pentru a gestiona corect și pentru a transforma în avantaje reperele oferite de piața competițională.
Formarea și motivarea echipei, precum și atragerea și distribuirea resurselor, sunt orienate permanent de către top manageri în monitorizarea și atingerea, de cele mai multe ori, a unor obiective multiple, menite să conducă la dezvoltarea unui business atractiv și provocator.

Structură tematică
Dezvoltare personală continuă;
Coordonarea echipei de îmbunătățire a proceselor;
Organizarea locului de muncă;
Identificarea fluxului de valoare și a factorilor de impact asupra performanțelor proceselor;
Stabilirea sistemului de indicatori pentru îmbunătățirea performanțelor proceselor;
Determinarea planului de îmbunătățire a proceselor;
Dezvoltarea sistemului de management vizual al proceselor;
Auto-evaluarea nivelului de performanță a proceselor;
Luarea deciziilor de aplicare a soluțiilor de îmbunătățire;
CPFR ( Collaborative Planning, Forecasting and Replenishment) – de la producție la distribuție. Procese de rentabilizare;
Strategii de reducere a fenomenului de Shrinkage (pierderi ca urmare a eșecului proceselor, fraudei și furtului intern sau extern);
ABC (Activity Based Costing). Analiza costurilor pe activități;
Lidership și etică în afaceri. Ghidul liderului pentru transformarea culturii organizaționale;
Big DATA și virtualizarea proceselor decizionale. Stăpânirea și orchestrarea arhitecturii tehnice în avantajul competitiv;
Comerțul electronic în relația B2B;
Critical Thinking. Gândirea care influențeaza tot ce decidem, vrem și facem;
„Right from the start” – precizie în definirea, măsurarea, analizarea, îmbunătățirea și monitorizarea proceselor companiei;
Inovarea – identificarea și scalarea ideilor generatoare de valoare. Jocul de rol în resetarea mindsetului organizației;
Marketing în situații de schimbări extreme. Competiția care nu vine de la competitori și inevitabila transparență;
Schimbarea – singura constantă a succesului. Tehnici vitale de supraviețuire în două dimensiuni: calitatea și acceptarea;
Managementul ameliorării continue. Kaizen. Gemba Kaizen, LeanThinking, Six Sigma;
Management financiar, previziune, planificare și control (evaluarea financiară a investițiilor, estimarea costurilor, pragul de rentabilitate, indicatori financiari și analiza de sensitivitate).
Autorizare: CAFFPA (înlocuiește ANC)

Cursul se va finaliza cu o sesiune de evaluare în vederea certificării de către CAFFPA (înlocuiește ANC) – COMISIA DE AUTORIZARE A FURNIZORILOR DE FORMARE PROFESIONALĂ A ADULŢILOR A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Vor fi evaluate cunoștințele teoretice și practice, pendru dobândirea întregului set de competențe profesionale. Competențele se vor regăsi pe suplimentul descriptiv care va însoți certificatul recunoscut de Ministerul Muncii şi Justiției Sociale şi de Ministerul Educaţiei Naționale și acreditat de CAFFPA.
IMPORTANT: Euro Best Team este unul dintre puținii furnizori de pe piață care este acreditat pentru eliberarea întregului set de competențe profesionale ale standardului ocupațional: Manager îmbunătăţire procese, COD COR 241946.
Acte necesare înscrierii la curs
și participării la examenul de acreditare
- 1. CI: copie
-
2. Diplomă studii superioare, finalizate cu
examen de licență: copie
- 3. Certificat de căsătorie: copie
- 4. Certificat de naștere: copie
Certificare Curs Mini Executive MBA

Certificat de absolvire

Supliment Europass la Certificatul Profesional
Alte cursuri care te-ar putea interesa:
Curs Achiziții Publice
Ofertanți
Curs Achiziții Publice Funcționari Publici
Curs Expert
Achiziții Publice
Curs Manager
Resurse Umane
Curs Inspector
Resurse Umane
Curs Project Manager
Abordarea PMI®
Curs Manager Proiect
Fonduri Europene
Curs Expert Accesare
Fonduri Europene
Curs
Evaluator Proiecte
Formular informaţii suplimentare
Pentru orice informaţii suplimentare referitoare la curs sau înscriere telefonică, un consultant Euro Best Team vă stă oricând la dispoziţie! Tot ce trebuie să faceţi este să completaţi formularul de mai jos şi veţi fi contactat în cel mai scurt timp!